Izolarea candidatului PSD în turul doi și alianțele triptice

Se dă următoarea teză: candidatul PSD e izolat în turul doi, adică nu obține voturi adiționale față de cele deja primite în primul tur sau obține un număr nesemnificativ.

Scoatem din calcul alegerile din 1990, când n-a existat un tur doi, și alegerile din 2000 care au avut un tur doi... special.

În 1992, Ion Iliescu primește în turul doi 1,7 milioane voturi peste ce primise în turul unu.
Constantinescu evoluează cu doar 700 de mii de voturi.

Nimic surprinzător dacă ne uităm la identitatea candidaților care n-au intrat în turul doi: Funar (PUNR, apropiat ca mesaje de FDSN), Caius Dragomir (FSN-viitorul-PD, încă ostil CDR) și doi candidați minori.

Teza se confirmă? Nu.

În 1996, Ion Iliescu primește în turul 1,9 milioane voturi peste ce primise în turul unu.
Constantinescu obține 3,5 milioane voturi pe care nu le primise deja în turul unu.

Teza se confirmă? Nu în litera sa dar se confirmă în spiritul său, datorită diferenței extrem de mari dintre capacitatea lui Constantinescu și cea a lui Iliescu de a obține voturi din afara electoratelor care-i susțineau deja.

În 2004, Năstase crește cu 600 de mii de voturi iar Traian Băsescu cu 1,6 milioane.

Să ne uităm la celelalte electorate: etnicii maghiari înclină înspre Năstase. Candidatul ADA culege însă voturi de la Vadim (PRM), Ciuhandu (PNȚCD), Petre Roman, etc etc etc.
Lista candidaților era, cu excepția lui Marko Bela, lista oponenților PSD.

Teza se confirmă? Da.

Acesta e probabil exemplul avut în minte de cei care susțin că un candidat PSD e izolat în turul doi.
Nu e foarte clar de ce anul 2004 trebuie selectat drept model. După cum vei vedea, este unul atipic.

În 2009 Băsescu și Geoană termină aproape la egalitate în ambele tururi. Fiecare câștigă între turul unu și turul doi câte 2 milioane voturi.

Teza se confirmă? Nu. Geoană menține electoratul din turul unu (3 milioane), primește o susținere moderată din partea PNL și mai obține 800 de mii de voturi de la alți candidați (detalii).

În 2013-2014 nu există niciun sondaj de opinie care să arate că Ponta este restrâns în turul doi la voturile obținute în primul tur. În condițiile în care participarea la vot e la cote cvasi-egale în cele două tururi, vedem că:

Intenția de vot pentru Ponta în primul tur n-a urcat niciodată la 47%.
În ultimele săptămâni este în spațiul 39 - 46%.
(Spre pragul superior dacă Tăriceanu nu candidează, spre pragul inferior dacă fostul președinte al PNL este inclus ca opțiune de vot în sondaj).

Intenția de vot pentru Ponta în turul doi n-a coborât niciodată sub 49%.
Cu excepția a două sondaje este la 53% sau mai sus.

Teza se confirmă? Nu.

În scenariile de tur doi Iohannis recuperează teren, foarte mult teren, dar deocamdată insuficient. Această stare de fapt este inteligibilă dacă ne uităm la ce voturi se redistribuie în turul doi:

a) votanții disciplinați UDMR, un public care înclină spre Iohannis;

b) Dan Diaconescu/Vadim Tudor. Câteva procențele la care Iohannis nu prea are acces.

a) și b) se anulează reciproc. Continuăm.

c) Tăriceanu. Cine crede că voturile pro-Tăriceanu din primul tur s-ar duce spre Iohannis operează probabil cu concepte generoase dar cu o slabă acoperire în practică precum "electoratul de dreapta", "partidele de dreapta", "candidați de dreapta", etc. În realitate votul pentru Tăriceanu e votul PNL-iștilor nostalgici după USL. Candidatul cel mai anti-Băsescu în turul doi le va lua votul. Iar acel candidat nu va fi Iohannis.

d) PMP. Indecizia domină un electorat căruia liderii îi livrează mesaje cu semnificații contradictorii în perspectiva turului doi. "Ponta e răul suprem! Dar să nu-l iertăm pe Iohannis pentru 2012! Și nici pentru 2009-Grivco! Jos PSD! Iohannis e corupt! Ponta trebuie oprit! Traian Băsescu l-ar vota pe Iohannis! Cristian Diaconescu n-ar veni la vot în turul doi!" Of.

Dacă în primul tur suma Iohannis+Cristian Diaconescu este mai mică decât suma Ponta+Tăriceanu, pe dreapta se pot scoate cuțitele pentru o "iarnă a vrajbei". Deocamdată suma a doua e mai mare cu 6%. Neîntâmplător, acesta este și diferența dintre Ponta și Iohannis în turul doi în majoritatea sondajelor, celelalte scenarii de tur doi având rezultate în marjă față de "53% Ponta, 47% Iohannis".

În practică putem vorbi de două alianțe triptice: Ponta+Tăriceanu+electoratul populist extremist vs. Iohannis + etnicii maghiari + electoratul pro-Băsescu (în funcție de anumiți factori). Oricare dintre alianțe se poate fractura mai devreme sau mai târziu. Raportul lor de forțe de asemenea se poate altera.

Revenind la teza de la care am început totul ("candidatul PSD e izolat în turul doi"), ea se confirmă în două cazuri din cinci (2004 și hai să zicem și 1996), iar în trei cazuri (1992, 2009 și 2014) ea este neadevărată:

Pentru fiecare 100 de voturi primite de candidatul PDSR/PSD în turul unu, el a primit în turul doi încă:

30 în 1992
44 în 1996
14 în 2004
66 în 2009
... iar în clipa de față Ponta e la cota 35.

Cu două excepții (una în bine, una în rău), un candidat PSD obține între 30 și 45 de voturi în turul doi pentru fiecare 100 de voturi deja primite în primul tur. Ceea ce nu prea înseamnă izolare.

De observat că nu există o corelație directă între aceste voturi adiționale și victorie.
Cu 30% mai multe voturi decât în primul tur Ion Iliescu a câștigat în '92.
La alegerile următoare și-a îmbunătățit capacitatea de a obține voturi în plus ... dar a pierdut.
Cea mai bună capacitate de a strânge voturi adiționale a avut-o Geoană, dar degeaba.

În concluzie, contează scena și dispunerea actorilor. Dacă circumstanțele din 1992 sunt într-adevăr irepetabile, atât în 2009 cât și, se pare, în 2014 forțele anti-PSD se confruntă cu o altă dilemă decât tradiționala confruntare cu partidul lui Iliescu. În epoca Băsescu cărțile se taie altfel iar motivațiile votanților sunt diferite față de primul deceniu de după Revoluție. Înainte de măsurile de austeritate electoratul anti-Băsescu era aproape cât cel al președintelui. După măsurile de austeritate electoratul anti-prezidențial a devenit, în mod nesurprinzător, superior numeric. Dimensiunile sale sunt atât de mari că, iată, poate duce un candidat prezidențial la victorie chiar și în condițiile pierderii PNL. Dacă opoziția nu va reuși să suprascrie această temă, să o înlocuiască cu alt conflict sau cu altă dezbatere, riscă să piardă.