Jolly-joker de tur 2

Alegerile prezidențiale duc în mod obligatoriu la schimbarea guvernului doar dacă primul ministru devine președinte. El își pierde în mod automat funcția de prim-ministru (art.84, alin. 1 din Constituție: "În timpul mandatului, Președintele României (...) nu poate îndeplini nicio altă funcție publică sau privată"). Chiar și atunci, acest lucru nu implică schimbarea majorității parlamentare, adică a partidelor care compun coaliția guvernamentală. De fapt ar fi util pentru cei implicați ca acea majoritate să nu se schimbe, întrucât conform articolului 103 noul prim-ministru/guvern va trebui să ceară un vot de încredere în parlament.

În practică pentru un candidat la președinție care provine din opoziția parlamentară este absolut necesar să mobilizeze votanți și membri de partid spunându-le: "Odată câștigător, îmi voi folosi influența pentru a crea o majoritate alternativă care să prezinte o moțiune de cenzură la adresa guvernului Ponta; această moțiune va avea votul majorității parlamentarilor; partidul meu și al vostru va ajunge la putere."

Dar cu ce prim-ministru?

Candidatul PMP va spune "Traian Băsescu" sau nu va spune nimic.

Candidatul Alianței Creștin Liberale (PNL+PDL) va face ce au făcut și Alianța DA, și USL, și Geoană-cu-Iohannis-în-2009 și anume va face o reverență partidului căruia el nu îi aparține. În cazul acesta: prezidențiabil PNL? Prim-ministru PDL. Ceea ce e logic și normal.

Aceste mișcări sunt impuse de scena politică. Alte opțiuni ar aduce costuri semnificative sau ar scufunda campanii întregi sub nivelul mării.

În cazul lui Ponta lucrurile stau un pic altfel. El a făcut public faptul că va anunța eventualul prim-ministru între turul unu și turul doi (aici sau aici). Își lasă astfel opțiunile deschise, ținta fiind evident obținerea unor procente adiționale în turul doi:

A. dacă Tăriceanu obține un rezultat bun, sau mai bine spus dacă suma scorurilor lui Ponta și Tăriceanu este apropiată de 50% => Tăriceanu;

B. paragraful anterior poate fi reluat cu numele lui Geoană, în cazul în care acesta va candida și va obține un scor semnificativ. Dacă și Geoană și Tăriceanu obțin scoruri bune (5% sau mai mult fiecare), Ponta va avea o problemă. Unuia din cei doi va trebui să i se promită altceva decât Palatul Victoria.

C. dacă atât Tăriceanu cât și Geoană (în cazul în care va candida) clachează, obținând rezultate extrem de slabe, Ponta va avea în față o dilemă clasică:

- un prim-ministru tehnocrat sau neasociat cu PSD, opțiune bunicică din punct de vedere electoral dar nepopulară cu organizațiile PSD

- un prim-ministru din interiorul PSD, opțiune care în sine nu-i aduce practic nici un vot în plus în turul doi dar care ar satisface măcar unele organizații PSD.

O poate surmonta. În anumite circumstanțe care țin de structura socio-demografică a votului din primul tur, s-ar putea opta pentru figuri cu potențial de imagine aparte. De exemplu, dacă Ioan Rus are notorietate și credibilitate în Transilvania iar scorul lui Ponta în această regiune în primul tur este extrem de dezamăgitor, opțiunea Rus-prim-ministru ar deveni un mijloc pentru captarea unor voturi adiționale.

Celelalte opțiuni au un grad redus de plauzibilitate.

a. O negociere cu PDL este imposibilă în contextul alierii acestui partid cu PNL.

b. Cooptarea PMP ar crea senzație dar e practic imposibilă. Pentru Traian Băsescu, portavocea principală a acestui partid, ar fi extrem de greu să își orienteze susținătorii spre Ponta. Simplu spus, Iohannis nu e Vadim.
Orice fel de anunț public între turul unu și doi al vreunei formule Ponta-președinte-deci-după-alegeri-Băsescu-prim-ministru ar avea potențialul de a dinamita cariera politică a ambilor actori implicați. Iar fără anunț public, nu există șanse sau certitudini ca Ponta să se țină de cuvânt și chiar să-l numească pe Traian Băsescu prim-ministru după aceea.
Mult mai important: candidatul PMP probabil că nu va avea scorul necesar pentru ca (scorul lui Ponta) + (scorul candidatului PMP) să fie o sumă cu rezultat apropiat de 50%.

c. Nu par să existe în acest moment alți candidați independenți sau prezidențiabili pe care Ponta să-i poată nominaliza drept potențial prim-ministru. Toți reprezintă opțiune proaste din punct de vedere tactic sau mult mai proaste decât cele de mai sus.

Tot ce-am scris mai sus stă sub prisma raționalului. Sunt rânduri scrise în liniște la sfârșit de iulie. Evident că între turul unu și turul doi atmosfera în tabăra lui Ponta va fi un pic diferită. Cu cât scorul lui Ponta va fi mai îndepărtat de 50%, sau mai bine spus cu cât scorul spațiului Ponta+Tăriceanu+Geoană va fi mai îndepărtat de 50%, cu atât presiunea va fi mai mare și opțiunile luate în considerare vor fi mai fantastice.