Șocul PSD

Conflictul din aceste zile nu are de-a face 100% cu justiția, și nici măcar cu jocuri politice de genul PSD vs Iohannis. Linia de conflict e una civilizațională. PSD nu se preface, ei chiar nu înțeleg. Personal sunt de părere că cel puțin 90% din declarațiile lui Liviu Dragnea sau Codrin Ștefănescu sunt lucruri în care ei chiar cred, nu e vorba de minciuni pe care le propagă conștient. Ei trăiesc, se bazează și doresc să propage un model civilizațional total străin protestatarilor. Implicit, și protestatarii se simt agresați din același motiv, dar în oglindă.

Resorturile pentru conflictul de acum, ca și pentru alte conflicte similare din anii trecuți sau viitori, sunt două tranziții eșuate.

Prima tranziție eșuată în România este de la primul val (agricultură) la al doilea (industrie). În 1985 doar jumătate din populația Republicii Socialiste România locuia în mediul urban. Cu douăzeci și cinci de ani mai devreme, Cehoslovacia, Ungaria, URSS și alte țări din spațiul estic aveau deja o majoritate a populației în urban (sursa). Doar Bulgaria era oarecum într-o situație similară cu a noastră, dar chiar și acolo urbanizarea avea un ritm mai rapid decât la noi. Comparațiile cu Europa Occidentală evident că nici nu mai au sens.
Abia pe ultimii ani ai regimului Ceaușescu se ajunge ca jumătate din români să trăiască în mediul dominat de fabrici, uzine, întreprinderi, etc. Nu te lăsa păcălită/păcălit de documentarele TVR de atunci despre siderurgie, industrie grea și combinate strălucitoare: 40 de ani de comunism din 45 majoritatea cetățenilor locuiau în sate și comune unde legăturile dintre oameni sunt bazate pe alte reguli decât cele din societatea industrială. Primează încrederea în autorități și integrarea în comunitate ("capul ce se pleacă sabia nu-l taie") și nu opinia proprie, primează rețelele inter-umane de susținere reciprocă și nu idealurile de vreun fel sau altul, primează tradiția/"modul în care se fac lucrurile de atâta timp" și nu inovarea. Relevante mi se par de asemenea pentru ruralul românesc de atunci și de acum:
- accesul limitat la învățământ de calitate;
- infrastructura deficitară care împiedica conexarea rapidă cu mediul urban (ex. copil de 12 ani care trăiește la sat dar învață la oraș);
- ineficiența agriculturii, una în genere de subzistență, cauzele fiind numeroase și istorice dar specifice țărilor balcanice (nivelul de trai în Ungaria rurală era și este mult mai înalt, ceea ce explică și de ce abia în 2006 România, o țară cu o populație dublă față de cea a Ungariei, o depășește ca produs intern brut).

Datorită ponderii mari în totalul populației, pondere mai mare decât oriunde în Europa chiar și acum, ruralul românesc reprezintă o miză politică de primă talie. FSN - ca organ al statului și Revoluției - preia controlul asupra structurilor din acest mediu de rezidență în 1990 și, cu o mică excepție, nu-l mai pierde. Excepția o reprezintă efortul PDL de a crea organizații puternice în rural, pe modelul PSD și cu valorile utilizate de PSD.
În această lume PSD-ul actual este ca peștele în apă. Primarul este stăpânul comunității și decidentul principal. El controlează economic, emoțional și juridic totul. Pământul, ajutoarele sociale fără de care nu se poate trăi (întrucât economic agricultura nu e de ajuns), preotul, biserica, școala, până și postul vizionat pe televizorul birtului din sat - totul se află în mâna primarului și depinde de el. Puterea se exercită fără consultări, fără transparență și fără ezitări. Ca parte a tranzacției nescrise cu comunitatea, primarului i se oferă în schimbul responsabilității dreptul de a utiliza resursele statului pentru binele familiei proprii. Un fel de adaos comercial. Sau taxă de distribuire. PSD a încercat și reușit să implementeze un model aproape identic în orașele mici ale României, precum și în multe din orașele mari. Președintele de consiliu județean, de exemplu, e un fel de primar mai mare: mai multe responsabilități, mai multe panglici de tăiat, deci sume mai mari ce trebuie să fie încasate de respectivul sau respectiva. "Statul" este utilizat pe baza a ceea ce este denumit în știința politică 'modelul african' : este în mod asumat o sursă de bani pentru politicieni, birocrați* și pentru familiile lor, eventual și pentru firmele înființate de prietenii lor tocmai pentru a sifona banii de la stat.
* = deloc întâmplător aliați ai PSD într-o măsură foarte mare.

În acest model civilizațional, aproape copy-paste după cel al boierilor, corupția, abuzul în serviciul sau pur și simplu furtul de bani din bugetul statului nu există ca termeni sau noțiuni. Sunt totul. Sunt lucrul natural, de bun-simț, sunt regulile acceptate de comunitate. Sunt motivul fundamental pentru a se intra în politică. Ce te faci dacă ești un contabil mediocru, un economist de mâna a doua, un electrician mai ambițios? Te duci unde sunt bani ușor de făcut. Oamenii din PSD sunt realmente șocați că cineva ar vrea să le pună sub semnul întrebării modelul comercial și civilizațional de funcționare: "Bă, eu cum îmi hrănesc familia?!" De aceea obsesia că justiția face jocuri politice, de aceea obsesia protestelor plătite de Soros, de aceea căutarea de conspirații nebuloase. N-ai observat că întotdeauna PSD dă vina pe altcineva sau altceva pentru pierderea alegerilor, de obicei sugerându-se o fraudă de un fel sau altul? PSD nu poate crede că cineva ar vrea altceva. PSD nu știe cealaltă Românie și nu o înțelege. Nu e întâmplător că tocmai liderii filialelor județene PSD cu orașe mari (Timiș-Timișoara, Cluj, Iași) au fost și cei mai reținuți în a cataloga protestele într-un fel sau altul (sursa). Ei văd și cealaltă Românie.*

* = Firea e un caz special. Ea țintește prezidențialele și în consecință dialoghează cu publicul PSD din București și din afară, nu o interesează protestatarii pentru că știe că nu o vor vota niciodată.

A doua tranziție, cu care are probleme nu numai România, ci cam toată lumea este de la industrial la post-industrial. Meserii noi și aptitudini noi creează alte valori, alte modele de relaționare cu instituțiile și alte tipuri de resurse. Din perspectiva PSD, e ca și când peste România liniștită și fericită, cu țuică și mămăligă, s-ar fi pogorât o invazie extraterestră. Din fericire pentru PSD, această a doua tranziție creează și migrație spre occident, împingând în afara României oameni pentru care modelul civilizațional anterior e nepotrivit. Din nefericire pentru PSD, aceeastă a doua tranziție nu creează destulă migrație. În fiecare zi mor oameni din modelul vechi și capătă drept de vot oameni care sunt mai greu de cârmit spre cel vechi. Forța globalizării e de asemenea colosală, pentru un sat din Buzău Barcelona e mai relevantă decât reședința unui județ învecinat. PSD însuși e contaminat. În afară de momentele de teatru festiv și public, parlamentarii PSD vor pentru ei și familiile lor ceasuri scumpe, televizoare late și mașini străine, nu căruță, clopotniță și știuleți de porumb. De aceea social-democrații încearcă cu oarecare timiditate să facă vorbire despre mesaje pro-business. Încep să folosească Facebook în mod eficient. Evită să introducă impozitul progresiv, deși i-ar ajuta în cazul în care chiar ar duce la o creștere a încasărilor (mai mulți bani la buget = mai mulți bani de furat). Dacă nu s-ar fi ajuns la subiectele grațiere-abuz în serviciu, ar fi urmat câțiva ani foarte liniștiți. PSD ar fi pedalat în gol pe subiectele care-i sunt dragi, subiecte irelevante pentru post-industrial, gen TVR, dacii, crucea și patriotismul. Dar subiectele grațiere+abuz în serviciu sunt vitale pentru PSD. Sunt sângele partidului. Dacă liderii PSD nu au garanția că modelul lor civilizațional-economic nu e păstrat, atunci nu au nimic. Exagerând nițel, ar putea pleca de la guvernare: "dacă nu luăm bani, de ce suntem aici??"

Nicio tabără nu poate ceda. Referendumul anunțat de Iohannis are meritul de a încerca să rezolve situația fără violență. Social-democrații se uită la rezultatele parlamentarelor și uită că e ușor să fii anti-PSD, dar mai greu să fii pro-partidele-care-se-luptă-cu-PSD. De aceea PSD obține locul 1 când e în competiție cu mai multe forțe separate (parlamentare, europarlamentare, turul unu al prezidențialelor) dar aproape întotdeauna pierd* când pachetul de cărți se împarte în două (turul doi al prezidențialelor, suspendarea din 2007, referendumurile din 2009 privind parlamentul unicameral și reducerea numărului de parlamentari).

* = excepția este 2012, când s-a realizat o alianță atipică, nu între PSD și PNL, ci între votanți din modele civilizaționale diferite.

Cei mai triști acum nu sunt nici liderii PSD, care speră că totul va fi OK ("ce-i aia 30 de mii de oameni în stradă? avem parlamentul, facem tot ce vrem"). Nici protestatarii, cei mai mulți având posibilitatea de a emigra. Cei mai triști sunt cei care s-au pomenit că sunt în tabăra greșită: PSD-iștii ardeleni și bănățeni (nu toți), care provin dintr-o zonă geografică unde modelul boieresc nu e chiar funcțional, cei câțiva PSD-iști de stânga (există) cărora societatea post-industrială le place mai mult, și PNL-iștii care își văd partidul drept un PSD mai mic și care doresc să fure exact ca PSD-iștii de la ei din județ, simpatizând în consecință cu ideea că politicienii trebuie să aibă imunitate totală în fața justiției pentru furtul de bani din bugetul de stat.

În subsidiar contează și subiectul Dragnea. Niciodată partidul n-a fost mai unit în spatele unui lider. Niciodată n-au existat mai puține găști, aripi sau alternative interne. Iar Dragnea trebuie să se salveze de închisoare. OUG-urile sunt vitale pentru el. Partidul s-a prins cu ambele mânuțe de cometă: cu ea se ridică și cu ea pare să fie dispus să se prăbușească. Fără a fi tragică, această situație e nefericită. Cum zice o zicală românească din modelul civilizațional agrar, cel care-i place PSD atât de mult, "nu e bine să-ți pui toate ouăle într-un singur coș".