De ce melodia "Antiexemplu" (Carla's Dreams) e imnul secret al PSD

Cântecul este ăsta:

https://www.youtube.com/watch?v=Y-aVSs9ftiM

Să luăm versurile și să le separăm în propoziții sau fraze, ca și când n-ar fi vorba de un text poetic ci de o conversație sau mărturisire.

Dacă facem asta observăm că melodia e inițial construită pe o serie de contraste. PSD - sinele poetic / eu-l / autorul - vorbește restului societății. Totul debutează ironic, în spiritul antipatiei PSD față de tinerii frumoși, inteligenți și liberi:

1) "Ești tu oare ce-ai visat să devii, dar eu nu?"
2) "Ești sincer și tu, aproape perfect, dar eu nu"

Rapid însă PSD începe să devină serios, atingând probleme reale:

3) calitatea vieții, incomparabil mai înaltă în zonele geografice și socio-demografice unde au existat demonstrații majore anti-OUG 13: "Ai viață superbă (...) dar eu nu"

4) nivelul de trai mai înalt al oamenilor din afara spațiului de control al PSD, acest spațiu fiind în genere mediul rural și orașele mici, dezindustrializate și rămase fără soluții economice: "îți iei tot ce vrei mereu, dar eu nu!"

5) calitatea superioară a educației pe care părinții din afara arealului țuică-vodcă-sărăcie o asigură copiilor lor: "ești părinte exemplu (...) dar eu nu!"

6) calitatea educațională mai înaltă a tinerei generații prin comparație cu românii vârstnici, o realitate statistică ușor umflată de ascensiunea universităților particulare: "ai fost copilul perfect, dar eu nu".

În strofa următoare PSD se analizează pe sine într-o cheie negativă. Tristețea incomensurabilă a PSD e evidentă din modul exagerat în care își prezintă propriile defecte, mărind deseori în mod artificial amploarea sau impactul respectivelor defecte asupra României ca atare. Acest lucru are un scop poetic - crearea de emoție, de simpatie, sugerarea faptului că e vorba de o mărturisire sinceră. Concret e vorba de:

1) management-ul României ca țară sau al localităților manageriate de primari PSD, unde până și menținerea la o cotă acceptabilă a infrastructurii e dificilă datorită lipsei de competențe sau de viziune: "eu nu am săpat o fântână"

2) incapacitatea PSD de a finaliza Catedrala Mântuirii Neamului : "nu am zidit vreun templu"

3) comunicarea publică cu persoanele care nu-l simpatizează, deseori stridentă, vulgară și jignitoare: "eu nu am fost prietenos uneori"

4) abandonarea câtorva din principiile cheie de funcționare ale Partidului Comunist Român, principii care din anumite puncte de vedere ar fi fost utile în administrație sau în politică: "nu am mers prea des la părinți"

5) utilizarea sub-adecvată a TSD (Tineretul Social Democrat), văzut prea des drept un furnizor de resurse umane necalificate pentru campanii (lipit afișe, înmânat flyere, etc) și prea puțin drept un furnizor autentic de soluții pentru viitor: "nu mi-am cuprins prea des copiii"

6) toleranța extrem de scăzută față de opinii diferite față de cele ale conducerii centrale: "n-am făcut public strânsul din dinți"

7) incapacitatea de a asigura un grad înalt de mulțumire persoanelor aflate sub influența directă a PSD, incapacitate translatată în grave disfuncții psihologice și sociale: "beau prea mult uneori fara nici un motiv"

8) Lipsa de umor, de relaxare din PSD, partidul fiind mereu pradă unei teorii lugubre a conspirațiilor: "mă îmbrac uneori prea funebru"

9) închistarea PSD în relația cu propriul electorat, incapacitatea de comunicare cu alte segmente ale societății, rămânerea în bulă: "nu sunt prea activ social". Pare șocant să vedem aici versul "nu am nicio insignă de membru", dar să nu uităm că PSD este izolat de restul societății românești - nu mai e membru, metaforic vorbind, în nimic și în nicio structură în afară de el însuși.

PSD concluzionează: "Sunt doar un om ce trece prin timp, greșind zi de zi și învățând" - aparent o atitudine ce ar trebui să dea speranță atât PSD cât și restului societății. Însă PSD însuși se evaluează autocritic ("Nu sunt exemplar") și conchide cu pesimism că drumul său se apropie de final - baza sa demografică e pe cale de dispariție iar răspândirea tehnologiilor moderne face din ce în ce mai dificilă exercitarea unui control de fier asupra societății românești ca atare: "Am doar timp limitat". Partidul speră că finalul existenței sale va servi un scop mai înalt societății, permițând ca în viitorul apropiat să nu mai existe formațiuni politice care să repete greșelile sale: "Dar poate voi fi un antiexemplu istoric curând".