Formarea unui guvern se dovedeşte imposibilă.
Nouă luni mai târziu: alegeri din nou. Conservatorii obţin 10,4 milioane voturi. Laburiştii încep să guverneze.
La conducerea partidului vine Margaret Thatcher. Rezultate:
1979: 13,7 milioane voturi.
1983: 13,0 milioane voturi.
1987: 13,7 milioane voturi.
În tot acest timp laburiştii s-au dus pe tobogan în jos. Au pierdut votanţi, s-au divizat în Stânga de Stânga şi Stânga de Dreapta (termeni folosiţi de presa britanică de atunci), s-au mutat spre centru, au stat 18 de ani în opoziţie.
De unde a obţinut M. Thatcher milioane de voturi în plus în 1979? Cum de s-a mărit numărul de votanţi ai conservatorilor cu 30%? De ce au rămas mulţi din aceşti votanţi alături de conservatori de-a lungul anilor '80?
Unul din răspunsuri e dat de "manifestul de campanie", un text pe care fiecare partid britanic îl prezintă înainte de alegeri. Este scurt şi clar, o explicaţie a ce va face după ce va ajunge la putere. Mai degrabă seamănă cu "Contractul cu România" (CDR, 1996) decât cu zecile de pagini de maculatură electorală pe care le scrie fiecare partid românesc şi pe care nu le citeşte aproape nimeni.
Să ne uităm la cel din octombrie 1974 al conservatorilor, cel pierzător şi pre-Thatcher:
"Pericolele cu care se confruntă Marea Britanie sunt cele mai mari de la al doilea război mondial şi până acum."
"Întregul e la mila unei părţi [din societate] într-o măsură pe care n-am fi putut să ne-o imaginăm acum câţiva ani."
" (...) există conflicte în sânul naţiunii."
"Nicio democraţie n-a supravieţuit unei creşteri atât de catastrofice în costul vieţii. Nu putem fi siguri că [noi, Marea Britanie] am fi o excepţie."
"Totul este secundar bătăliei contra inflaţiei şi ajutorării celor răniţi în această bătălie."
"Nu există un mod simplu şi rapid de a învinge inflaţia. Nu pretindem că avem vreo soluţie simplă."
"Patriotismul, faptul că ştim că ce ne uneşte este mai important decât ce ne desparte, mândria în stilul nostru de viaţă şi în instituţiile noastre, istoria noastră, idealismul nostru (...) - toate aceste lucruri rămân puternice în Marea Britanie."
"Trăim vremuri periculoase."
(despre Comunitatea Europeană): "Europa ne dă şansa să inversăm declinul nostru politic şi economic. S-ar putea să fie ultima noastră şansă."
Te-au speriat?
În mod sigur partidul părea speriat.
Mesajele pozitive (câte erau) şi soluţiile concrete (cam subţirele) se pierd într-un val imens de afirmaţii bold-uite despre cât de tragic este totul.
Manifestul exprimă starea de spirit a liderilor şi activiştilor din organizaţii.
Pare să fie de asemenea modul în care o elită disperată, confuză, nesigură pe ea, incapabilă de a forma aliaţi şi alianţe ar vedea tot restul societăţii.
Dar asta nu e tot.
Viziunea economică a Partidului Conservator - oponent al stângii - era în principal... de stânga. Soluţia la orice problemă este, conform textului, alcătuirea de comitete, comiţii, agenţii, consilii, etc. care să verifice, să evalueze, să reglementeze, să eficientizeze, să subsidieze, să planifice, să organizeze sau să reorganizeze, să controleze preţuri, salarii şi taxe (deja-vu).
Despre eficientizarea economiei se aruncă câteva fraze goale cuplate cu idei bombastice, senzaţionale pentru dreapta britanică, ca să nu spun mai mult: "Vom examina posibilitatea de a introduce (...) o schemă prin care o parte din creşterea profiturilor din firme private să fie dată angajaţilor care au mărit performanţa [firmei]". Deja-vu deja-vu.
Totul este acoperit cu platitudini despre reducerea taxelor (dar nu acum), micul întreprinzător (deci hai să formăm Consilii Naţionale de stat care să analizeze situaţia, să propună măsuri, să monitorizeze etc.), marile antreprize private (să fie bine, să nu fie rău) şi naţionalizare (nu facem asta <- probabil singurul punct la care conservatorii, în acel moment, chiar aveau o părere radical diferită de a laburiştilor).
Cam aşa arătau mesajele dreptei britanice pre-Thatcher.
Să ne uităm la 1979, anul primei victorii a lui Thatcher. Cu câteva luni înainte avuseseră loc numeroase greve. În timpul guvernării laburiste puterea de cumpărare a lirei se redusese cu 52%.
(sursa: conservativepartyarchive.blogspot.com)
Vedem în manifestul Conservatorilor aceeaşi depresie spasmodică precum în 1974? Absolut deloc.
Prezint aici zece elemente distinctive:
1. Optimism apropo de Marea Britanie şi cetăţenii ei: "Ţara e bogată în resurse naturale, în cărbune, petrol, gaze naturale şi pământ fertil. Este bogată, de asemenea, ca resurse umane, cele profesionale şi manageriale fiind de cel mai înalt calibru. Are mari industrii şi firme ale căror muncitori pot fi egalii oricui de pe glob. Suntem moştenitorii unei lungi tradiţii de democraţie parlamentară şi stat de drept."
2. Laburiştii sunt atacaţi.
3. Laburiştii sunt atacaţi motivat, pe performanţă sau mai degrabă pe lipsa ei. Nu ideologic sau filozofic. Electoratul era deja împărţit între:
- oameni care ar fi votat dreapta oricum
- oameni care n-ar fi votat-o din principiu niciodată
şi
- oameni pentru care cuvântul "dreapta" nu are o valoare intrinsecă, contând mult mai mult ce s-ar întâmpla în mod concret cu viaţa lor odată ce conservatorii ar ajunge la putere.
Cuvântul "right" apare de 23 de ori - niciodată în sensul de "dreaptă" (ideologică), întotdeauna în sensul de "drept" (cetăţenesc) sau "corect".
Cuvântul "left" apare de 4 ori dar folosit în sensul ideologic o singură dată - atunci când se vorbeşte despre Războiul Rece.
4. Lipsesc propoziţiile disperate, dezastrul iminent, tragedia antică. Frazele sunt construite argumentat, calm, exact precum ar trebui să fie dacă te pregăteşti să vii la guvernare. Până la urmă, volumul vocii n-are legătură cu calitatea afirmaţiei.
5. Lista haotică de zeci de puncte şi subpuncte din 1974 a dispărut, există acum cinci direcţii sau obiective, totul este subsumat acestora. Le voi scrie aici pe scurt pentru a arăta cum poţi să cuprinzi agenda publică - care nu e nici de dreapta, nici de stânga - într-o formulă care să-ţi permită să dai răspunsuri ideologizate:
5.1 Însănătoşire economică: reducerea inflaţiei, echilibru între puterile şi îndatoririle sindicatelor [de care mulţi membri începuseră deja să se disocieze, detalii mai jos].
5.2 Munca şi succesul să fie răsplătite. Crearea de locuri de muncă prin încurajarea extinderii economiei private.
5.3 Justiţia şi statul de drept.
5.4 Susţinerea familiei: să devină mai uşor pentru oameni să devină proprietari, creşterea standardelor în educaţie, nevoile celor bătrâni, în vârstă şi/sau handicapaţi.
5.5 Apărare, alianţa cu SUA.
6. Concentrare pe individ, nu pe elite. Pe realizări şi drepturi individuale, nu pe statut. Pe încrederea în britanici, nu pe încrederea în anumiţi britanici.
7. Se separă în discurs liderii laburişti de electoratul lor. Nu există britanici câh, de mâna a doua, "al căror vot nu-l vrem". Se arată votanţilor laburişti din 1974 cum guvernarea laburistă a dat greş. [nota bene: mişcarea a avut efect. Conservatorii şi-au mărit considerabil scorul în rândul muncitorilor calificaţi şi necalificaţi, bazine clasice pentru laburişti. Mulţi dintre aceşti votanţi câştigaţi în 1979 n-au mai plecat de lângă conservatori până în anii '90 sau n-au mai plecat niciodată].
8. Spre deosebire de 1974 se evită propuneri de mărire a aparatului bugetar. "Dereglementare" e cuvântul-cheie.
Cu riscul de a crea stupefacţie: conservatorii lui Thatcher chiar au redus birocraţia aşa cum scriseseră în manifest.
9. Îmbunătăţirea calităţii (mai degrabă decât sporirea cantităţii) în tot ce înseamnă învăţământ, sănătate, servicii de asistenţă socială.
10. Top 15 cuvinte ca frecvenţă în manifestul din 1974 (cu albastru cele care nu apar în top în 1979):
Guvern, oameni, mai mult, ajutor, Conservator, economic, inflaţie, nevoie, prezent, lege, a face, naţional, prima/primul/în primul rând, industrie, servicii.
Top 15 cuvinte ca frecvenţă în manifestul din 1979 (cu roşu cele care nu apar în top în 1974):
mai mult, Guvern, Laburişti, tot/toţi, taxe, oameni, muncă, nou, altceva, ani, Marea Britanie, plată, sindicat, mult, comerţ.
Concluzii:
Înainte de Thatcher, conservatorii pierduseră 1,4 milioane voturi în nouă luni. Din cauza lui Thatcher le-au recuperat şi au obţinut 2 milioane în plus.
Când dreapta se duce spre stânga, pierde şi votanţi de dreapta şi nici nu convinge votanţi de stânga. La fel, dar în sens invers, a păţit şi stânga britanică. Clonele n-au succes, votanţii vor originalul.
Dacă eşti dreapta şi ratezi agenda publică nu te mai salvează nimic. Nici să zici că eşti de dreapta, nici să propui măsuri de stânga, nici cele două luate combinat.
Felicitari . O analiza perfecta si sfarsitul e memorabil . Putini vor intelege .
RăspundețiȘtergereBravo Barbu, excelenta analiza. Ar trebui sa scrii mai mult despre politica externa sau despre strainatate in general.
RăspundețiȘtergereŞi mie mi-ar place, dar nu prea e interes. Poate anul ăsta voi reuşi mai mult pentru că nu vor fi prezidenţiale, europarlamentare, etc etc etc.
ȘtergereArticolul este despre aici și acum, poate chiar mai mult decît cele despre CDR și anul 2000.
ȘtergereDoctrina îi vizează pe cei interesați de prestația pe termen lung a partidului: candidați, experții de partid, partenerii strategici din viața publică (societatea civilă) și din economie, electoratul captivat. Adică cei care au nevoie și doresc o viziune și direcții strategice.
Electoratul oscilant, media alături de ceilalți lideri de opinie sînt interesați de rezultatele pe termen scurt și de avantajele lor directe. Churchill cu discursul său despre lacrimi sînge și sudoare a cîștigat războiul dar a pierdut alegerile care i-au urmat.
Evident, pentru a fi coerent și realist, mesajul transmis de partid publicului larg trebuie să fie construit în jurul unei doctrine coerente și unanim asumate. Pe oportunism și incoerență nu se pot construi și mai ales comunica mesaje care să se „vîndă” singure, neajutate de găleți ori pungi cu mălai.
Dacă mesajul doctrinar (stînga-dreapta, este transmis în zona alegătorilor care au interese mai presante decît politica nu poate fi vorba decît de de un partid la început de drum, care își caută încă apostolii, de incompetența crasă a comunicatorilor, sau de un partid care a scos doctrina în public pentru că în interiorul său nu mai avea loc de oportunism și de luptele pentru scaune.
Off-topic pentru Barbu dar poate nu și pentru cei care îl citim, un motiv pentru care acum articolulde față este foarte actual este că acum, pentru prima oară după 1990-1992, la putere este o forță politică care a candidat și a fost aleasă cu majoratate parlamentară (șui în administrația locală) de peste 2/3 pentru a ridica acum și în orice condiții nivelul de trai al românilor. Un eventual eșec al acestei puteri, mai ales dacă ar rămîne în principal unul de imagine, ar crea o rară oportunitate de a prezenta în mod atractiv o politică pe fond anti-populistă.
Articolul este despre aici și acum, poate chiar mai mult decît cele despre CDR și anul 2000.
ȘtergereDoctrina îi vizează pe cei interesați de prestația pe termen lung a partidului: candidați, experții de partid, partenerii strategici din viața publică (societatea civilă) și din economie, electoratul captivat. Adică cei care au nevoie și doresc o viziune și direcții strategice.
Electoratul oscilant, media alături de ceilalți lideri de opinie sînt interesați de rezultatele pe termen scurt și de avantajele lor directe. Churchill cu discursul său despre lacrimi sînge și sudoare a cîștigat războiul dar a pierdut alegerile care i-au urmat.
Evident, pentru a fi coerent și realist, mesajul transmis de partid publicului larg trebuie să fie construit în jurul unei doctrine coerente și unanim asumate. Pe oportunism și incoerență nu se pot construi și mai ales comunica mesaje care să se „vîndă” singure, neajutate de găleți ori pungi cu mălai.
Dacă mesajul doctrinar (stînga-dreapta, este transmis în zona alegătorilor care au interese mai presante decît politica nu poate fi vorba decît de de un partid la început de drum, care își caută încă apostolii, de incompetența crasă a comunicatorilor, sau de un partid care a scos doctrina în public pentru că în interiorul său nu mai avea loc de oportunism și de luptele pentru scaune.
Off-topic pentru Barbu dar poate nu și pentru cei care îl citim, un motiv pentru care acum articolulde față este foarte actual este că acum, pentru prima oară după 1990-1992, la putere este o forță politică care a candidat și a fost aleasă cu majoratate parlamentară (șui în administrația locală) de peste 2/3 pentru a ridica acum și în orice condiții nivelul de trai al românilor. Un eventual eșec al acestei puteri, mai ales dacă ar rămîne în principal unul de imagine, ar crea o rară oportunitate de a prezenta în mod atractiv o politică pe fond anti-populistă.
Da. Si inca o data da. Nu spun "excelent" pentru ca asta ar viza entuziasmul, iar entuziasmul e o emotie. Spun "da" la ce ai scris, pentru ca "da" spun cand, exclusiv rational, achiesez fara rezerve la argument bine prezentat.
RăspundețiȘtergereMi-e teama insa ca in timp ce o parte din publicul cititor (acum distribuipe toate caile virtuale pe care le cunosc) va intelege, ultimii care vor pricepe ( sau vor fi interesati sa priceapa) sunt, paradoxal, "politicenii" romani. Ghilimelele pe care le-am adaugat cuvantului politician, vizeaza fie impostura, fie incompetenta, lipsa de talent/vocatie/inteligenta in materie a coplesitoarei majoritati a membrilor partidelor romanesti. PS: fac ceva gresit si nu reusesc sa ma identific. Asa ca o dau anonima si semnata: Ioana Hincu :) http://ihincu.wordpress.com/
daca nu venea razboiul cu argentina, nu cred ca invingea in 1983 ca sa-si vada succesul metodelor ei ultraliberale, laissez-faire...
RăspundețiȘtergerePostarea e în principal despre 1979.
ȘtergereAcest lucru fiind spus, dacă M. Britanie pierdea războiul, lucrurile cum ar fi stat? Omul îşi face şi singur norocul :)
Apropo, între 1983 şi 1987 n-a fost niciun război. Tot laissez-faire era şi atunci. Şi conservatorii au câştigat.
Da, dar in primii ani de premier a fost crunt , multe falimente etc. in 83-87 economia era deja in plin avant
ȘtergerePai de ce crezi ca in primii ani a fost crunt si apoi economia era in plin avant?. Crezi ca se putea invers?
ȘtergereEu zic ca ai punctat care este solutia unei cresteri economice durabile, nu de conjunctura.
referitor la link-urile cu blogary date in text, pdl nu a castigat alegerile din 2008 cu mesaj de dreapta (altfel ar fi luat 5%) si de-asta a pierdut in 4 ani jumatate din scorul partidului(33%->17%)
RăspundețiȘtergereA câştigat ceva cu ideile de stânga din programul ARD din toamna lui 2012? (căci despre acelea e vorba în link-urile spre Blogary).
ȘtergereTotal de acord că PDL în 2008 nu a mers pe mesaje de dreapta decât incidental. Dar depinde cum înţelegi dreapta ca să spui că ar fi luat 5%.
Dacă tot am mers aici:
PDL a pierdut procente între 2008 şi 2012 din două motive:
- USL a reuşit să mobilizeze foarte mulţi oameni, furioşi pe tăieri, mărirea TVA şi corupţia PDL. Niciunul din aceste elemente nu este definitoriu pentru dreapta.
- PDL a pierdut votanţi între localele din 2012 şi parlamentarele din 2012 din două cauze mari:
1. li s-au rupt reţelele din rural, sădite cu grijă în 2005-2008 şi făcute vraişte de înfrângerile la CJ.
Dacă erau construite pe valori şi principii, nu le dispăreau primarii. Ce ai dat bani ca să ai din cauza banilor o să-ţi plece.
2. câteva sute de mii de votanţi anti-Iliescu le-au întors spatele. Motive: corupţia din Transilvania, bătaia de joc de Comisia Macovei, mesajele că se aliază cu PNL, etc.
Nu există o corelaţie de tipul "PDL a devenit de dreapta după 2008 şi din cauza asta a pierdut alegerile".
daca erau de dreapta in 2008 nu trebuiau sa ceara cresterea salariilor profesorilor , ca pesedeii lui geoana sau parlamentarii liberali. iar dupa au centralizat toata guvernarea. ia sa fie cineva laissez-faire in romania, nu castiga alegerile, trebuie sa aiba si gargara crestina sau nationalista, ca in SUA sau in alte tari.
ȘtergereSi care ar fi mesale alea "incidentale" care ar fi putut compensa marirea cu 50% a salariilor bugetarilor, Sandel si manelistii, anti moguli (chiaburi?), "tine cu tine", "ei cu ei noi cu voi" etc. Si daca zici ca ar fi existat un electorat "de dreapta" atras in campanie ... care a fost reactia lui dupa alianta cu PSD prezentata ca vis sau la renuntarea la stolojan ca prim-ministru si inlocuirea cu absolventul de filozofie-istorie din anii de "maturitate" ideologica a national comunismului?
ȘtergerePS: poate-s eu biasat, dar campania pd 2008 e una din cele mai stangist populiste din ultimele decenii, la concurenta cu PRM2000 (si poate de aici si publicul suplimentar si poate si reactivitatea agresiva la coruptia propriilor alesi)
Excelent ! sint curios citi din cei vizati il vor citi si vor intelege ce ai scris aici. Inca o data excelent !!
RăspundețiȘtergereFrumos comentariul. Intr-adevar mesajele din 1979 au fost superb facute, iar sloganul "Labour isn't working" a ramas un model de comunicare electorala.
RăspundețiȘtergereApropos de muncitori cred ca totusi exagerati un pic; acestia au devenit alegatori conservatori in anii 80 dupa ce guvernul Thatcher a introdus dreptul de a cumpara locuintele sociale (construite de autoritatile locale si distribuite populatiei).
Cumpararea acestora s-a facut sub pretul pietei asa ca a adus cateva milioane de votanti suplimentari pentru conservatori in anii 80. Majoritatea au votat din nou laburistii abia in 1997, cand Marea Britanie se saturase de 18 ani de guvernare conservatoare.
Fain. Poate-ți faci timp pentru continuare- nașterea ”-ism”-ului și TINA.
RăspundețiȘtergereI love it when individuals come together and share ideas.
RăspundețiȘtergereGreat blog, continue the good work!
my page: ideal waist to height ratio