Succesul USL nu s-a datorat absenteismului votanţilor PDL

Am mai atins această temă imediat după alegeri. E momentul să o reiau, clarificând lucrurile şi prin prisma obiectivelor anunţate public de Mişcarea Populară.

În rândul oponenţilor USL, victoria Uniunii este pusă pe seama absenteismului votanţilor PDL de la parlamentarele din 2008 sau de la localele din 2012. De exemplu: "Voi sunteţi de vină/ ei sunt de vină că USL a obţinut o victorie majoră".

Propun să ne uităm la câteva cifre şi apoi să tragem concluzii:

PDL, 2008, parlamentare: 2,2 milioane voturi (CDEP), 2,3 milioane (Senat).
PDL, 2012, locale: 2,2 milioane voturi
ARD, 2012, parlamentare: 1,2 milioane voturi.

Este evident că un milion de voturi au dispărut între locale şi parlamentare. Să zicem că la alegerile parlamentare din decembrie ar fi venit la vot pentru ARD toţi aceştia. ARD ar fi obţinut astfel nu 1,2 ci 2,2 milioane voturi.

Se schimba radical situaţia? Pierdea USL majoritatea? Nu.

USL ar fi obţinut tot 4,4 milioane voturi, dar de data asta dintr-un total de 8,4 milioane. Concret, vorbim despre 53% din voturi, tot peste 60% din mandate, în principal datorită judeţelor "închise" cu peste 50% (detalii aici).

Succesul USL nu se datorează absenteismului votanţilor PDL. Scorul USL se datorează faptului că aceşti votanţi erau prea puţini. Pragul de referinţă pentru PDL - cel din 2008 - se află prea jos. "2,3 milioane" (adică 12% din totalul românilor cu drept de vot) este insuficient pentru o victorie sau măcar pentru un rezultat bun.

Acum patru ani, la un scrutin cu o prezenţă extrem de scăzută, PDL a obţinut cu 2,3 milioane voturi un scor de 33%. Prea puţin pentru a guverna singur, fiind nevoie de parteneri de coaliţie - PSD şi apoi UNPR.

Dacă USL ar fi existat în 2008, atunci ar fi obţinut ... 52,9% din voturi, 63% din mandate (detalii aici, în simularea Rompol vei găsi sub numele "ARD" scorul PDL de atunci).

Lăsând la o parte afirmaţia din al doilea paragraf al postării, dilema principală a forţelor din opoziţie este cum să se poziţioneze astfel încât:
- să obţină susţinerea celor care au votat PDL şi/sau Traian Băsescu în trecut
şi
- să obţină voturi noi care să îi ducă la victorie.

A jongla simultan cu ambele "farfurii" se dovedeşte a fi un proces dificil, în special în planul imaginii liderilor. Probabil că până în 2016 (varianta realistă) sau până în 2019 (varianta pesimistă) lucrurile se vor clarifica. Mişcarea Populară poate reprezenta - în funcţie de cum dorim să citim lucrurile - o tentativă de a accelera procesul şi de a creşte calitatea rezultatului final.