Faceți căutări pe acest blog

marți, 23 aprilie 2013

Crin Antonescu versus restul lumii? (23 aprilie)

Ce avea Crin Antonescu în decembrie 2012?

PNL.
PSD (prin USL).
Jumătate de PDL (lucru reconfirmat la convenţia partidului - de ce doar jumătate aici).
Antena 3.
Profil de prezidenţiabil asumat ca atare (în afară de MRU, e cam gol culoarul).

Cum destructurezi asta?

Păi iată ce am văzut, vedem şi vom vedea:

PNL. Debarcarea lui Antonescu este improbabilă-spre-imposibilă, chiar dacă PNL pleacă sau este scos de la guvernare. Ruperea partidului pare la fel de greu de crezut. Aceste două fenomene ar atinge în mod clar răspunsul la întrebarea de mai sus (debarcare -> Antonescu nu mai candidează; rupere -> forţa sa organizaţională scade), dar nu par uşor de atins.
Mai probabilă este crearea de confuzie (smokescreen). Candidatură separată (Tăriceanu) din afara PNL, pentru divizarea electoratului PNL. Evident nu s-ar dori un Oprescu-din-2009-redivivus, adică 3 procenţele, ci un candidat susţinut bine, astfel încât să fure 10 procente, cele cruciale.

IRL (Iniţiativa România Liberală) poate fi utilizată pentru 'debarcare', accelerează şansa de a se realiza 'ruperea', oferă premiza pentru 'crearea de confuzie'.

PSD. Fără o dereglare a mecanismului PSD-îl-susţine-pe-Crin, Antonescu ajunge clar preşedinte. PSD are opţiuni (Ponta, Oprescu), are aliaţi potenţiali pentru barajul de mesaje dintre turul unu şi turul doi (TB), are o organizaţie superioară.
În special în cazul lui Oprescu, PSD poate teoretic merge pe un joc dublu: Antonescu candidat USL, Oprescu independent. Poate spune cineva ceva? Oficial, USL nu se rupe. De fapt Antonescu primeşte 0 voturi de la organizaţiile PSD, care îl împing pe "independentul" Oprescu în turul doi şi la victorie după aceea.
O altă opţiune, în funcţie de ce candidat s-ar opune unui Antonescu-candidatul-USL este non-combatul tăcut. De fapt nu este tăcut, din ce în ce mai mulţi lideri locali PSD anunţă că Antonescu nu va performa în fiefurile lor, scuzaţi eufemismul.

PDL.
Mică explicaţie: Tabăra Udrea a înţeles deja ce şi cum. Şi nu este o tabără mică.

Opţiunile aici sunt multiple:
Tabăra Blaga poate fi convinsă că există un alt candidat care să-i poată aduce la guvernare (ex. guvernare 2015-2016 PSD-PDL).
PDL-Blaga poate fi golit de politicieni şi votanţi de către MP, IRL, PSD, etc.
Tabăra Blaga poate fi debarcată pur şi simplu. Rezultate slabe la europarlamentare -> congres (care în PDL e pe cale să devină o tradiţie anuală) -> Udrea, etc.
... sau poate fi ignorată total. Nota bene: aici sunt cam 500-800 de mii de voturi (5-8% în turul doi).

A3.
Este ronţăită la propriu şi la figurat de RTV. Apropo, niciodată Antena 3 n-a susţinut la prezidenţiale un candidat care să şi câştige.

Un mic detaliu crucial
Să zicem că ţintele de mai sus nu se ating în totalitate. USL nu se rupe, iar Crin Antonescu ajunge în turul doi. Cine-l poate învinge?
Acest scenariu până la urmă necesită ajutorul PSD ('non-combatul tăcut' de mai sus). În plus e nevoie de un candidat puternic care să fie contrapus lui C.A. Există vise (Isărescu) sau opţiuni vizibile neasumate de tot spectrul anti-Antonescu (MRU). Probabil că acum se caută o soluţie, sau probabil că deja s-a găsit şi se aşteaptă anul viitor pentru promovarea ei. Mă aştept ca soluţia să fie radical diferită ca dimensiuni şi să beneficieze de o susţinere majoră, încă din primul tur.

Asta, repet, dacă va fi nevoie de ea.

Acum două luni, când am scris pentru prima dată despre miza centrală a următorilor doi ani, tensiunile între PSD şi PNL erau reduse, Victor Ponta nu vorbise încă despre "începutul campaniei pentru europarlamentare", MP nu exista, Traian Băsescu nu-şi luase la revedere de la PDL, România Liberală era un blog.

Combinaţia de planuri care au ca finalitate un eşec al lui Crin Antonescu la prezidenţiale s-au pus deja în mişcare. Fiecare din redutele obţinute de preşedintele PNL - alianţa cu social-democraţii, controlul asupra PNL, controlul asupra PDL, Antena 3 - e sub atac, cu mai mici sau mai mari şanse de succes.

17 comentarii:

  1. O alta reduta a lui Crin care incepe sa cada e internetul. PNL era recunoscut pentru influenta online si numarul mare de postaci si bloguri, depasit doar de pdl. Acum PSD isi face platforna online cu sprijinul lui Ghita si probabil o sa isi angajeze postaci propii iar o parle din blogurile galbene incep deja sa fie dezamagite de crin si tatoneaza pista IRL

    RăspundețiȘtergere
  2. Un articol cu predictii de probabilitate zero.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt predicţii, mon cher ami anonim. Deja se întâmplă. Sau de două luni ai închis şi televizorul, şi calculatorul?

      Ștergere
    2. se intampla...dar...fara tariceanu. se intampla fara ponta. iar romania tv e subtire.
      psd de ce sa rupa usl sau sa-l saboteze pe antonescu? sa obtina ce? sa riste sa piarda totul? pnl se poate alia cu pdl si reface alianta da fara basescu. psd ar risca in contextul iernii urmatoare, in care se vor mari iar preturile la gaze si electricitate sa fie cel mai mare partid din opozitie si de la 40% acum in sondaje, sa revina la 30%.
      mai putem adauga ca un joc dublu al psd nu va produce nimic bun ptr romania. adica nici regionalizare,nici modificarea cosntitutiei, nici reforma pe bune a institutiilor statului, nici locuri de munca. iar fara astea ponta va fi pe locul lui geoana, oricat va apare la tv si va da explicatii.
      ponta nu poate reusi decat impreuna cu antonescu, iar cariera lui politica viitoare depinde de acest mandat.
      in ceea ce priveste candidatura lui oprescu e si o intretinere a sperantei fraierilor ca acesta va candida si va fi opozantul lui antonescu. oprescu nu are niciun interes sa se angreneze intr-o campanie electorala grea, unde sa se aleaga si cu opozitie in capitala.
      candidatul dreptei in persoana lui mru e o gluma buna iar altul care sa fie lansat abia la anul va avea handicapul notorietatii si al povestilor care se vor spune despre el si care nu vor mai avea timp sa fie demontate.
      ce ar putea impiedica ca usl sa continue si antonescu sa piarda alegerile...? criza! sau un scandal mare de coruptie, eventual ceva survenit pe ultima suta de metri, gen vizita lui geoana la vantu.

      Ștergere
    3. @lau Istorie: (neo) comunistii si-au DEVORAT partenerii (Groza, Tattarascu, Titel Petrescu si mai de curand Mohora, Sergiu Cunescu). Logica: de ce sa mentii un partener puternic si cu pretentii mari cand poti avea UDMR, UNPR, PPDD care nu pot ridica pretentii. Politica: discurs Iliescu 2007: "scopulo nostru e impiedicarea unirii fortelor de dreapta". Nu ajung? Mai sunt si alegeri 2016, cand un presedinte poate propti serios partidul in cauza. Vrea PSD un spin/crin in talpa?

      Ștergere
    4. cine esti frate...? aveam o prietena care a murit acum cateva luni de atac cerebral si care imi spunea asa...
      pnl poate fi mentinut si intarit ptr a fi distrus pdl . e mai convenabil pnl care nu are nici sustinere externa, nici din partea institutiilor statului, decat un pdl care mai are radacini pe ici pe colo si care cu "ajutor" poate reveni.

      Ștergere
  3. apropo...cum vine chestia cu melescanu la isl?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Platforma politico-civică Iniţiativa România Liberală a fost lansată luni.

      Între membrii semnatari ai manifestului Iniţiativei România Liberală se numără Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Diana Tuşa, Dan Cristian Popescu, Iulian Crăciun, Marius Oprea, iar între susţinători Neagu Djuvara, Călin Popescu Tăriceanu, Adrian Semcu, Ovidiu Drăgănescu.

      La evenimentul de lansare a Iniţiativei România Liberală au fost prezenţi, între alţii, Teodor Meleşcanu, Theodor Paleologu, Sever Voinescu, Aurelian Pavelescu, Mihai Răzvan Ungureanu, Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Diana Tuşa, Dan Cristian Popescu, Iulian Crăciun.

      Ștergere
  4. Pana la urma totul se reduce la ce face PSD. In rest toate miscarile, initiativele, fortele, aliantele si platformele basistilor mai sus de 30-35% nu urca.

    Iar in PSD mi-e greu sa mi-l imaginez pe Ponta sustinand un ALT candidat decat el insusi, ar insemna sa accepte ca devine de facto numarul 2 in partid. Iar daca va candida el insusi, pierde suportul PNL si risca sa ia bataie in turul 2 daca PNL-istii infuriati il debarca pe loserul Antonescu si fug in barca SIE.

    Asa ca tot varianta cu Ponta PM + Antonescu presedinte (mai putin jucator) e cea mai buna pentru toata lumea cu exceptia basistilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cum devine Ponat nr. 2 daca e Oprescu presed? Se poate si putin alogica nu numai ura?

      Ștergere
    2. "loserul Antonescu"... pe ce te bazezi? sau te-ai molipsit de pe blogul de "la coltul strazii" unde sunteti toti o gasca care va piguliti reciproc de scamele de pe rever si acceptati doar opiniile care va convin?

      Ștergere
    3. I love this, am reusit sa infurii cate unul din fiecare fan-club. :D

      @Anonim: cand era Iliescu presedinte si Nastase premier, cine era numarul 1 si cine era numarul 2? Sau cand era Basescu presedinte si Boc premier? De ce s-ar baga Ponta singur si nesilit de nimeni intr-un asemenea scenariu?

      @laurentiucat: acolo descriam varianta in care Antonescu pierde suportul PSD, ceea ce l-ar transforma intr-un loser. Daca te-ai fi calmat un pic ai fi observat ca resping posibilitatea aceasta inainte sa treci la jigniri inutile.

      Ștergere
    4. @joness- te-am intrebat pe ce te bazezi cand ai afirmat de "loserul antonescu"...plus ca nu s-a intamplat ca un candidat la presedintie sa fie debarcat inainte de alegeri in niciun partid serios.
      analiza ta schioapata din considerente de antipatie ptr crin antonescu...
      in ceea ce priveste "jignirile" sunt doar o constatare a faptului ca iti exprimi opinia pe un blog basist, unde un individ cu pretentia de aptitudini democratice actioneaza in masura nasului sau din suflet...acest ins cenzureaza opiniile care nu-i convin si in loc sa le combata cu argumente, le " sanctioneaza" cu "guma".
      in baza zicalei: "spune-mi cu cine te insotesti, ca sa-ti spun cine esti", mi-am permis sa te "jignesc".
      daca reprezinti altceva decat presupun eu...imi cer scuze si: "mea culpa, mea culpa, mea maxima culpa!" cum a spus noul papa, francisc.
      p.s.
      http://www.gandul.info/puterea-gandului/francisc-puterea-slujirii-10676537

      Ștergere
  5. Intrebarea e urmatoarea:Ce se schimba in viatza romanilor, daca ajunge Crin Antonescu presedinte? Fiindca va ajunge dupa modificarea Constitutiei,care modificare va transforma presedintele in ceva decorativ.

    Care este idealul,in jurul caruia sa se uneasca votantii PSD si nu numai ei,pentru a vota cu Crin? Jos Basescu !e perimat inca de azi si inutil in 2016 ...Jos U.E? traim din banii lor si din afacerile cu ei...Jos S.U.A si departamentul de stat !o ostilizare inutila pe fond electoral,a unui aliat de care, in realitate, nu vrem sa scapam si nici nu ne-ar aduce vreun profit scaparea.

    Raspunsul este...nu se va schimba nimic.Cate s-au schimbat in ultimul an, cam tot atatea se vor schimba si in anii urmatori.Romanii, in preajma alegerilor ,isi fac bilantul.NOUA PUTERE a crescut salariile cu 7 la suta iar preturile si taxele cu 15 la suta.
    Tara se indreapta intr-o directie gresita...o spun in ultimul sondaj 69 la suta dintre romani.
    Suspendarea ?...un esec.Criza?... o certitudine.Coabitarea?... un efect.Politica externa a USL ?...o izolare periculoasa ,paguboasa economic.Investitiile straine in ultimul an ?...o amintire.Justitia?...un nou aranjament al coruptilor fara frontiere(vezi modificarile initiate de liberalul Chiuariu care ingreuneaza trimiterea in judecata a coruptilor).
    De ce ar lupta romanii de rand,alaturi de corupti,impotriva DNA,a justitiei,a serviciilor? Doar pentru a salva de mana lunga a legii,o gasca de politicieni hoti ,de magistrati corupti, pentru ca apoi sa ii fure mai usor,mai cu spor?

    Care este oferta lui Crin Antonescu catre poporul sau? Nu catre camarila lui...ca asta o vedem zilnic.In functie de raspuns, vor veni sau nu vor veni ,voturile pentru el.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @anonim ai subliniat perfect! care este oferta lui Crin pentru romani de azi si de maine, mai ales pentur generatia de maine!?
      Jos Basescu a fost praf in ochi, romanii l-au acceptat din plin, in multe localitati acum au vazut ca au venit unii cu mult mai multa foame decat fostii, parte din fosti fiindca insa trasferati; Raul generat de Boc - Basescu se dovedeste mai mic decat ce este pe teava, exact cum in mod realist ai spus. Anul trecut erau toti in gura cu:"ce se baga UE asta" iar acum se duc sa bage degetele in borcanul cu miere al acesteia dar acolo daca ai dat cu bata in balta asa ai ramas, acolo unul care este plagiator isi da demisia, este out, nu smechereala si tencuiala de fatada.
      Din pacate romanii de rand se zbat cu saracia in care politicienilor le convine de minune sa-i tina cel putin fostii comunisti s-au adaptat perfect, deci romanii primesc doar informatia mestecata si sunt usor manipulabili! Dragut este ca romanii vin cu opinii ca si cum le-ar fi gandit ei desi se vede ca sunt preluari din temele prezentate de massmedia "total nepartinica".
      Crin este legat de A3 si de turnatorul Felix iar daca nu se va rupe si nu prea are cum sa o faca procentele sale devin din ce in ce mai mici. Interesant ce va sustine dreapta fiindca acolo MRU are mari sanse este in crestere. desigur procentele lui Basescu si inclinarea acestuia se va simti.

      Ștergere
  6. Tocmai ştersei un comentariu. Adică: ai curaj să mă acuzi de una şi de alta, dar când vine vorba de asumarea cu nume şi prenume a ce-ai scris o coteşti urgent după colţ şi "o semnezi anonimă". Vivat Caragiale!

    RăspundețiȘtergere

Arhivă blog