Faceți căutări pe acest blog

joi, 18 aprilie 2013

Sondaj ARP: veşti interesante pentru toate taberele

Un sondaj complex şi bogat în informaţii de la Agenţia de Rating Politic.
Pe scurt:

1. USL este în continuare într-o "lună de miere" cu electoratul.
2. Din postura de candidat USL, Crin Antonescu este într-o poziţie favorabilă pentru prezidenţiale.
3. Extremismul câştigă teren. Nu este clar dacă existenţa unui candidat PSD ar putea nulifica această tendinţă.
4. MRU la cele mai înalte cote din ultimele luni.

Detaliat:

Încep cu o precizare: acest sondaj nu este filtrat, el exprimă opţiunile respondenţilor aşa cum au fost ele înregistrate. Mai ales când vine vorba de prezidenţiale, el nu funcţionează ca un predictor al rezultatelor. Concret: 79% din cei intervievaţi au o opţiune de vot la prezidenţiale. Asta ar însemna o prezenţă de 12,4 milioane de persoane în primul tur, mai mare decât oricând în ultimii cinsprezece ani. La ultimele prezidenţiale au venit la vot în primul tur 9,7 milioane persoane. În mod evident unii din cei care au acum o opinie vor renunţa să mai vină la vot, prezenţa în 2014 urmând să fie ceva mai mică decât cea declarată de respondenţii sondajului ARP. Din acest motiv, toate valorile de mai jos trebuie tratate cu prudenţă, nu ştim cine va pierde votanţi între acest sondaj şi ziua votului.

Pe căprării:

USL. Susţinere mare (43% din populaţia aflată în ţară, faţă de 24% la alegeri). Ca procente din totalul opţiunilor de vot, USL este într-o scădere aparentă (60% la alegeri, 56% în sondaj) datorată ascensiunii mai multor opţiuni din opoziţie - de la PRM la ADA, detalii mai jos.

Crin Antonescu. În situaţia în care ar fi candidatul USL la prezidenţiale, preşedintele PNL ar obţine aproximativ 42% din voturi în primul tur, un scor relativ mic prin comparaţie cu cel al USL (56%). Diferenţa se datorează performanţei foarte bune a lui MRU şi a candidaţilor marginali (Dan Diaconescu, Vadim).

Scorul lui Crin Antonescu este comparabil cu cele din alte sondaje de anul trecut, în care - precum în sondajul ARP - nu exista opţiunea de a vota pentru un candidat PSD (ex. Avangarde, ianuarie 2012: 48%, Avangarde, ianuarie 2013: 44%).

32% dintre respondenţi cred că Antonescu va fi următorul preşedinte al României, o valoare scăzută prin comparaţie cu sondajele din lunile şi anii anteriori (când acest indicator era pe la 40% sau mai sus). Cei care *nu* cred că preşedintele PNL va deveni preşedintele României sunt însă răsfiraţi, singura predicţie care depăşeşte 10% fiind "Victor Ponta".

Un semnal interesant:

33% dintre respondenţi l-ar vota pe Antonescu la prezidenţiale.
32% dintre respondenţi cred că Antonescu va ajunge preşedinte.
32% dintre respondenţi afirmă că pactul de coabitare dintre Ponta şi Băsescu nu este benefic pentru România.

Nu vorbim despre exact aceiaşi oameni, dar probabil că o mare parte dintre respondenţi fac cele trei afirmaţii la pachet. Cum despre 20% dintre respondenţi ştim din sondaj că nu au o opţiune de vot sau nu-i interesează politica, "restul" de 47-48% sunt o combinaţie aparte de PPDD-işti, pesedişti nemulţumiţi de Antonescu şi susţinători ai partidelor din fostul ARD şi/sau ai lui Traian Băsescu. Nicio surpriză.

PSD şi PNL. Raportul dintre PSD şi PNL rămâne la cotele binecunoscute: aproape-2-la-1-dar-nu-chiar. Precum în alte sondaje, PSD bate la porţile lui 40% dar nu ajunge acolo (37,8%).

PNL pare să fie cu câteva procente mai puternic decât în 2008 sau 2009 (22% faţă de 18% sau 20%), iarăşi o situaţie confirmată de mai multe sondaje de după alegeri.

Forţa Civică / ADA. Fără brandul 'Alianţa DA', partidele componente obţin voturile a 1,9% din românii aflaţi în ţară.
Cu acest brand, ele obţin 3,7%, adică aproape dublu.

MRU ... este la cea mai înaltă cotă înregistrată în ultimele luni într-un sondaj care are de-a face cu opţiunile la prezidenţiale: 22% din voturi = 17% din populaţia aflată în ţară = 2,6 milioane voturi.

Aproape patru cincimi din aceste voturi ar veni de la oameni care nu votează Forţa Civică / ADA ci alte partide, ceea ce reprezintă o vulnerabilitate. De exemplu, dacă Mişcarea Populară ar propune un candidat la prezidenţiale MRU ar pierde procente. O altă sursă de potenţiale probleme ar fi un candidat solid din partea PDL. Ceea ce ne duce la următorul subiect:

PDL/ prezidenţiabilul PDL. Dacă Vasile Blaga ar fi candidatul la preşedinţie al acestui partid, el ar obţine aproximativ 58% din voturile care s-ar îndrepta acum spre PDL, cea mai slabă conexiune dintre candidat şi partid dintre toate cele înregistrate în sondaj.

Explicaţie:
Cât din voturile potenţiale ale partidului ar obţine prezidenţiabilul acelui partid?

Crin Antonescu = 79% din voturile USL.
MRU = 459% din voturile ADA (adică de 4,6 ori mai mult).
DD = 155% din voturile PPDD
Vadim = 222% din voturile PRM
Becali = 537% din voturile PNG
Blaga = 58% din voturile PDL.

Pe baza acestui sondaj, PDL ar putea juca acelaşi rol ca în 2000, când o mare parte din susţinătorii partidului au votat la prezidenţiale candidaţii altor partide.

Menţionarea Mişcării Populare drept opţiune de vot ia cam un sfert din bazinul PDL. Datorită MP, scorul democrat-liberalilor este de 10% din totalul opţiunilor de vot, un minim pentru ultimii zece ani dar deasupra pragului psihologic de un scor format dintr-o singură cifră.
În planul populaţiei cu drept de vot, PDL este unde era şi în timpul guvernării Boc - pe la 8% din populaţia aflată în ţară (pe atunci oscila între 7% şi 12%).

Restul scenei politice. Pentru fiecare două voturi pe care PPDD, PNG şi PRM le-ar obţine, candidaţii lor potenţiali la prezidenţiale ar primi trei. Mai important este că, la prezidenţiale, aproape un vot din patru s-ar îndrepta spre triada Diaconescu-Vadim-Becali. Această direcţie este aproape de recordul absolut în materie (Vadim, 2000, primul tur: 28%). Spre deosebire de 2000, voturile sunt însă împărţite...

O posibilă explicaţie constă şi din necesitatea votanţilor PSD care nu-l plac pe Antonescu de a se reorienta, în contextul în care nu puteau opta pentru un candidat al partidului lor favorit.

Lucruri importante care n-au de-a face cu alegerile:
Opţiunea pentru monarhie este la o cotă mai înaltă decât înainte de 2011 dar nu senzaţională (17% - 20%), coerentă cu rezultatele altor sondaje efectuate recent pe această temă.

35% dintre respondenţi nu vor ca în Constituţie să se facă legătura între români şi creştinism, o cotă poate surprinzător de înaltă pentru cine crede că România este o ţară eminamente conservatoare. Un procent similar consideră că religia n-ar trebui predată în şcoli. Probabil că aici vorbim despre o puternică disonanţă urban vs. rural.

Gazele de şist şi Roşia Montană sunt privite cu scepticism de majoritatea celor care au o opinie asupra subiectului, dar opinia publică ca atare nu este decisă într-un sens sau altul (41% din respondenţi consideră că gazele de şist sunt un pericol, 45% cred că exploatarea aurului cu cianuri de la Roşia Montană este un pericol).

Apartenenţa României la UE este un lucru pozitiv pentru 62% dintre respondenţi şi negativ pentru 21%. Nu suntem la cotele de acum cinci-opt ani, dar nici n-am devenit o naţie eurosceptică.

7 comentarii:

  1. Nu ma mira luna de miere a USL. Si eu daca as fi votat USL mi-ar fi fost rusine la doar 4 luni de la alegeri sa recunosc ca am fost un idiot! Peste alte 6 luni, altfel vor sta lucrurile!
    Cat despre MRU nu stiam de ce-l ataca Ponta cu atata fervoare? Iata si raspunsul. Creste fara sa faca practic nimic. Practic, e suficient ca exista!
    Asa cum spuneam intr-un alt comentariu al meu, MRU VA FI VIITORUL PRESEDINTE AL ROMANIEI!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. MRU Presedinte, singura optiune inteleapta a romanilor!....
    Miscarea populara, inscrisa ca partid in componenta ADA!....
    Noua Republica, in componenta ADA si fara critici la adresa celorlalte partide componente.
    Elena Udrea, Cristian Preda, Theodor Baconschi, Monica Macovei si sustinatorii lor, inscrisi in Forta Civica sau in viitorul partid Miscarea Populara.
    Alinta DA, o alianta de partide de dreapta si nu de centru -dreapta. Ce -i aia centru -dreapta?....
    Aceasta este singura cheie a succesului.

    RăspundețiȘtergere
  3. deci becali "sta" cel mai bine, da-l doare capul... dupa el vine mru, cand o sa-i fluture astia in campanie vita kobe pe la nas si cine stie ce s-o mai gasi pe acolo ...se rupe filmul imediat.
    despre dan diaconescu, vadim sau becali se poate spune orice, electoratul lor e ca pelicanul... pe cand mru se adreseaza altcuiva. sau asa doreste...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-ai inteles nimic. Stanga clasica, asistentiala, dispare! Uita-te in Spania, Italia si mai mult in Grecia si Cipru. Un curent de centru stanga ii ia locul. Care ia si masuri de dreapta, fara de care economia nu merge.
      MRU va fi presedinte pentru ca economia e varza, pentru ca Pona minte cum respira iar Antonescu e mai mult dement decat om politic...

      Ștergere
    2. n-ai inteles tu nimic si nici bogatasii... deja intrezaresc semintele viitoarelor revolutii.
      astia micii, de vin din urma, habar nu au de ce a fost inainte de 89, saracia se extinde tot mai mult in tarle bogate, migratia sud-nord si est - vest alimenteaza prin deosebirile inerente tensiunile sociale, bogatii arunca povara crizei, cauzata de lacomia proprie, in carca paturilor sarace, accesul la informatie si deci gradul de frustrare in societate creste...iar lucrurile nu prea vad cum sa mearga inspre bine.
      se pregateste timpul ptr a se naste un lenin,un che ...daca nu cumva deja acum sunt prin clasele primare in cine stie ce catun sau favela.

      Ștergere
  4. mru nu are retele de partid care sa-l sustina la prezidentiale. sa fim seriosi, o sa ia 3% ca oprescu. daca il sustine pedeleul ia 15%. carisma de bibliotecar ce se screme sa vorbeasca oamenilor. in rest ponta si antonescu, desi prosti ca viitori presedinti, vor castiga(unul dintre ei). vise, desi nimic nu e sigur.

    RăspundețiȘtergere

Arhivă blog