Aproape la fel de mulţi oameni au votat pentru consiliul municipal (532 603) ca şi în primul tur al scrutinului pentru primar (545 170).
PDL a obţinut 195 700 voturi la scrutinul pentru consiliu. Vasile Blaga doar 161 mii. Unde s-au dus 34 de mii de voturi? Nu vorbim de puţin, ci de 6,2% din voturile exprimate la scrutinul pentru primar. (Ca să avem o idee ce înseamnă şase procente: diferenţa dintre Oprescu şi Blaga a fost de 0,5% din voturile exprimate).
După cum arătam mai sus, numărul votanţilor la alegerile pentru primar a fost mai mare decât numărul votanţilor la alegerile pentru consiliul municipal. Foarte puţini dintre votanţii PDL au refuzat să voteze la alegerile pentru primar. Poate că cinci mii dintre ei au făcut acest lucru. Rămânem cu 29 de mii de voturi pro-PDL care nu au mers la Vasile Blaga.
PNL este aproape în linie: 62 700 voturi la consiliu, 64 636 voturi pentru Orban. Să zicem că aici găsim două mii de voturi (în plină luptă Traian Băsescu vs. Tăriceanu, votezi PDL şi Ludovic Orban? Pot exista cazuri). Sunt acum 27 de mii de voturi pro-PDL care nu au mers la Vasile Blaga.
PNŢCD la fel: 8700 voturi consiliu, 8060 pentru candidatul la primărie. Nu aici. Căutăm candidaţi care au obţinut mai mult decât partidele.
PSD a obţinut 129 mii de voturi la consiliu. 67 mii s-au dus la Diaconescu, şi restul la Sorin Oprescu. În continuare nici un semn de cele 27 de mii de voturi misterioase.
PNG şi PRM au candidat separat. La consiliu au obţinut 58 mii voturi. Candidaţii lor la primărie, adunat, au obţinut 24 de mii de voturi. "Lipsesc" 34 de mii care probabil s-au dus la Sorin Oprescu. Nu avem aici candidaţi care să fi luat mai mult decât partidul, şi deci din voturile PDL.
Mergem un pas mai departe: Partidul Conservator s-a prezentat ca atare la alegerile de acum patru ani. La scrutinul pentru consiliul municipal au obţinut 18 600 voturi. Candidatul lor la primărie: 8065. "Lipsesc" 10 mii. Aceeaşi situaţie ca mai sus. În continuare avem 27 de mii de voturi pro-PDL despre care nu ştim către ce candidat s-au îndreptat.
PIN (Partidul Iniţiativa Naţională): 20 631 de voturi la consiliul municipal, 31 442 de voturi pentru Cozmin Guşă. 10 800 de voturi în plus pentru Guşă faţă de partid. Prin reducere la absurd, să presupunem că s-au îndreptat spre el votanţi PDL de la consiliu. Rămân 16 mii de votanţi PDL despre care nu ştim pentru cine au votat la primărie.
Partidul Verde, Partidul Ecologist, Partidul Naţional Democrat Creştin, etc. = alte partide şi partiduleţe ale căror candidaţi au obţinut mai puţin decât partidul. Nu către candidaţii lor s-au dus voturile susţinătorilor PDL.
Şi atunci...
...
au mai rămas doar două concluzii. Una mi se pare aproape imposibilă. Cealaltă complică situaţia.
Concluzia cu grad redus de credibilitate este ca 16 mii dintre votanţii pro-PDL-la-consiliu, adică 8% din electoratul PDL, să fi votat pentru Sorin Oprescu la primărie. Modul în care au votat cei 164 de mii de susţinători ai lui Sorin Oprescu la "votul politic" pentru Consiliul Municipal este un mic mister. Folosind tuşe groase, putem estima că probabil 34 de mii au votat PNG sau PRM, 10 mii PC, 75 de mii PSD sau au votat doar la primărie, 8 mii Partidul Verde sau Ecologist (deşi acest lucru este greu de crezut), 4 mii UDMR, 1 mie Partidul Socialist Român ... şi chiar şi în acest scenariu exagerat lipsesc 25-30 de mii de voturi. Poate că ele vin de la PDL. Dar mă îndoiesc profund, cum cred că te îndoieşti şi tu.
Cealaltă concluzie - una care, în perspectiva alegerilor din 2012, are implicaţii majore - este că în Bucureşti votul pentru consiliul municipal şi respectiv pentru primar are un grad puternic de non-linearitate. De exemplu, vedem 62 700 voturi pentru PNL şi 64 600 pentru Ludovic Orban, candidatul PNL la primărie. E posibil ca 20 de mii de voturi pro-Orban să fi provenit de la PDL, iar 20 de mii de voturi pro-PNL să se fi îndreptat spre Oprescu (nu cifrele contează, ci dinamicile). Din acest carusel - care a afectat aproape toate partidele şi toţi participanţii la scrutin - Vasile Blaga a rămas singurul pierzător.
Ce înseamnă asta pentru alegerile de peste două luni? Procentul politic al PDL în Bucureşti (16-20%) sau cel al USL (47-57%) nu definesc decât într-o mică măsură scorul candidaţilor. O campanie atractivă a lui Prigoană ar putea atrage votanţi USL, PRM, PNG sau PPDD; Silviu Prigoană trebuie să recupereze în acest mod paguba cauzată de votanţii PDL-Nicuşor Dan sau susţinători "teoretici" ai PDL care, stând acasă, ajută cauza lui Sorin Oprescu.
În tabăra primarului în funcţie, există cartea mobilizării pe linii politice, testându-se astfel capacitatea USL de a mobiliza în mod concret electoratul (alegerile locale sunt primul test real, la nivel naţional, pentru USL; degeaba eşti opţiunea principală a 50-55% dintre cei care spun că vin la vot dacă jumătate dintre aceştia nu participă efectiv la scrutin).
Din aceste motive, alegerile din Bucureşti nu reprezintă un test pentru PDL sau Elena Udrea - care sunt de facto spectatori la ce va încerca Prigoană să facă, ei neputând (după cum s-a văzut în 2008) să garanteze un comportament disciplinat al votanţilor PDL din Bucureşti, acum aflaţi într-o clară minoritate. Nu vorbim nici de un test pentru Silviu Prigoană, care nu are nimic de pierdut - Geoană, Vanghelie sau Oprescu însuşi au candidat la primăria capitalei şi au pierdut fără ca viaţa lor politică să se încheie.
Reper (voturi la consiliul municipal):
PDL = 195 701
PSD + PNL + PC = 210 659
şi
Voturi pentru Sorin Oprescu, turul 1 = 164 219
Voturi pentru Sorin Oprescu, turul 2 = 315 981
Nu mi se pare așa de imposibil ca Oprescu să fi fost susținut de simpatizanți PDL. Eu aș privi lucrurile puțin altfel. În 2008 era "la modă" să votezi PDL ca partid chiar dacă atunci când era vorba de persoană puteai avea și alte preferințe. În general, toți candidații care sunt peste partide au primit voturi și de la cetățeni care la vot politic au avut alte opțiuni. Proporițiile pot fi mai mici sau mai mari. Nu cred însă că avem informații suficiente pentru a estima realitatea de la urne.
RăspundețiȘtergereSi eu cred ca au fost persoane care au votat PDL+Oprescu.
RăspundețiȘtergerenu toate organizatiile pdl l-au sustinut pe blaga, de la asta vine problema.
RăspundețiȘtergereDomnule Barbu (ca sa nu mai dau un miel...) sunati la CURS. Ei au exit-ul din 2008. Acolo se vede clar ce electorat fragil avea deja PDL in 2008, fapt care a facilitat caderea de peste 20 de puncte din mai 2010. Asteptau doar un semn, o justificare...Iar cee va fi in 2012...sa nu mai vorbim...
RăspundețiȘtergereDomnului Barbu i-ar prinde bine mielul ala caci va avea si dansul de dat mai departe nu unul ci chiar doi miei...."Sorin Prigoana" ar trebui platit atat catre sorin cat si catre prigoana.
ȘtergereAm rezolvat problema din text. Trebuie să dau un singur miel, nu contează decât numele mic.
Ștergere