Noua obsesie a PDL: "30%"

A scrie despre PDL este cea mai ofertantă dintre opţiuni, pentru că PDL are şi situaţia cea mai nefavorabilă. Să ai 18-22% în sondaje şi să câştigi alegerile e dificil. Dar nu imposibil, atâta timp cât constituţia o permite.

Să începem prin a elimina pudibonderiile. Ciudatul sistem cvasi-uninominal a fost menţinut întrucât permite o redesenare favorabilă a colegiilor (lucru recunoscut şi de Sebastian Lăzăroiu). Ministrul de externe a vorbit la congresul PDL despre un milion de voturi din străinătate (o analiză aprofundată se află aici), iar ele ar putea conta la redistribuirea mandatelor în funcţie de cum este redesenată legea. Există şi alte arme la dispoziţia principalului partid de guvernământ.

PDL deja şi-a estimat rezultatul în mod public.  În ultimele 50 de zile următoarele persoane au declarat că PDL va obţine 30% din voturi, şi că poate ţinti maxim 35%:

Roberta Anastase ("undeva între 30-35% putem să luăm")

Traian Băsescu ("are 30%")

Neculai Onţanu (ceva mai modest - PDL în alianţă cu UNPR "vor lua 30%")

Elena Udrea ("obiectivul minim este 30%")

Ioan Oltean ("avem 21-22% (...) mai avem de recuperat 10-15%")
Sebastian Lăzăroiu ("28-30% din voturi", la care s-ar adăuga voturile redistribuite)

... şi cu voia dvs., ultimul pe listă, Claudiu Bârsan, preşedinte PDL Zalău - acum 3 zile (probabil că informaţia a ajuns mai încet la Sălaj). Dânsul fiind şi cel mai aproape dintre toţi şapte de România reală, vorbeşte de "25-30%".

Observaţii:

- în clipa de faţă PDL nu are 30% în niciun sondaj. Nu avea 30% nici în decembrie, şi nici în noiembrie. De fapt, cel mai bun scor înregistrat într-un sondaj făcut public în ultimele două luni este de 21,5% (o sinteză bună este aici). De la 21,5% la 30% sunt 8,5 procente... adică este nevoie de o creştere cu 39% faţă de scorul actual.

- cel mai bun scor electoral din istoria PDL a fost înregistrat în 2008 (32,3%).

De ce este important 30%?

Există două răspunsuri posibile:

1. Un plan meticulos. Fiecare partid de pe scena politică care este un (potenţial) aliat al PDL are "alocat" un scor pe care trebuie să-l atingă. Suma acestor scoruri (PDL, PP-DD, UNPR, UDMR) + deputaţii de la minorităţi naţionale trebuie să dea 50% + 1 din nr. de parlamentari. PRM nu este frecventabil atâta timp cât ia mai puţine voturi decât UDMR. De altfel, PRM ori devine partener de proiect ori trebuie să nu intre în parlament (pentru a nu permite o şantajare a preşedintelui cu o alianţă USL+PRM, despre care a scris şi Bleen).

Şi acum să ne suflecăm mânecile:

Potrivit proiectului Igaş, numărul de parlamentari creşte de la 471 la 477.

17 mandate se duc la minorităţi, grup parlamentar care votează întotdeauna împreună. Varujan (inimioară) Boc, atâta timp cât Johannis nu e candidatul USL-ului pentru poziţia de prim-ministru. Şi nu va fi.

Pentru o majoritate în parlament, este nevoie de 239 mandate (477/2 + 1). 

Deja cele 17 mandate ale minorităţilor sunt acontate puterii...

... şi atunci 222 este, după cum spunem prin sociologie, numărul magic. Acesta este numărul de mandate de care PDL şi aliaţii săi au nevoie.

Lupta în alegeri se dă pe 460 mandate (477 de mandate în total minus 17 rezervate pentru minorităţi).

PDL ar lua, prin intermediul metodelor menţionate la începutul postării, 30% din 460 = 138. Să spunem că performanţa partidului nu este excepţională, şi că nu poate sări până la 35%. Dar PDL ar obţine ceva pe baza redistribuirii. 6% voturi irosite -> 30% dintre ele se duc spre PDL -> încă 1,8% din mandatele puse la bătaie. 138-ul de mai sus devine 146.

UDMR a obţinut 31 de locuri în parlament în 2008. Un procent mai mic de voturi - în perspectiva scăderii populaţiei maghiare - dar un număr mai mare de mandate - se anulează între ele. Redistribuirea a fost deja luată în calcul.

Un UNPR performant din cauza comasării: 5%, adică 23.

Un PP-DD mult sub performanţa din sondaje: 7%, adică 32.

146 + 31 + 23 + 32 =  232.

Cu 10 (!!) mandate peste numărul magic. Chiar mai mult dacă PP-DD obţine peste 7%. Şi există o marjă de eroare în caz că PP-DD ajunge la 5% şi abia intră în parlament.

Mai mult, nu punem la socoteală o nouă migraţie (a la 2009) dinspre USL a parlamentarilor cu dosare, poftă de friptură, trecut în securitate, etc etc etc. Factor de care nu vorbeşte de fapt nimeni: useliştii pentru că gândul îi îngrozeşte, pedeliştii pentru că s-ar face de ruşine în faţa propriilor activişti şi votanţi. Şi mai ales în faţa ambasadelor.

Frumuseţea schemei este că PRM poate fi substituit pentru UDMR în cazul în care nu avem partide maghiare în parlament datorită fărâmiţării voturilor.

Noua Republică, dacă intră în Parlament, adaugă şi ea la frumuseţea schemei, în măsura în care nu atrage votanţi PDL, ci votanţi noi.

Cerinţele sunt majore şi numeroase:

- UNPR trebuie să intre în parlament.

- Aşijderea PP-DD.

- Colegiile trebuie redesenate la sânge.
- PRM trebuie să se alieze cu PDL sau să nu intre în parlament. Tertium non datur.

- Maşinăria PDL trebuie să zbârnâie.

Sună dificil?

Dacă da, se va merge pe scenariul 2.

2. "Jucăm totul pe o singură carte". Să citim cu grijă:

"ARTICOLUL 103
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament."

Ceea ce puţini par să înţeleagă este că preşedintele României poate numi pe oricare cetăţean al României drept candidat la funcţia de prim-ministru (de exemplu, litera Constituţiei nu-i interzice preşedintelui să se numească pe el însuşi drept candidat la funcţia de prim-ministru. Nu ştiaţi asta?). Chiar dacă un partid ar obţine majoritatea absolută în parlament, preşedintele are libertatea să numească pe oricine, atâta timp cât se consultă cu partidul respectiv ("Salutare. Pe cine vreţi prim-ministru?" "Pe Mişu." "Aha. OK, v-am consultat. Nu sunt de acord. La revedere!")

Cine e penalizat dacă preşedintele o dă în bară şi propune candidaţi cu care Parlamentul nu este acord?

Nu preşedintele. Dacă Parlamentul nu achiesează în două rânduri, este dizolvat.

Implicit, preşedintele stabileşte polul în jurul căruia se formează majoritatea parlamentară, pentru că niciun parlamentar nu vrea să meargă înapoi la alegeri.

Revenind la România concretă: PDL ar avea nevoie de 30% din voturi pentru că ar intra în logica preşedintelui actual să numească premierul de la partidul cu cele mai multe mandate. Chiar dacă, de facto, Constituţia îi permite preşedintelui să numească pe oricine drept candidat - chiar şi pe tine, cititor al acestor rânduri - ar fi frumos pentru PDL şi pentru Traian Băsescu să aleagă o cale care poate fi prezentată drept cea utilizată în 2008 (o explicaţie detaliată dă Bleen aici).

Să ne imaginăm următoarea compoziţie a locurilor din parlament:

USL: 55% din mandate (adică PSD 28%, PNL 26%, PC 1%).

PDL: 32% din mandate (prin metode diverse: 30% din voturi + redistribuire).

Restul - nu contează.

USL > PDL, pentru că 55 > 32.
Dar constituţia vorbeşte de partide. Nu de alianţe.
PDL > PSD şi PDL > PNL, pentru că 32 > 28 şi 32 > 26.

Precum în 2008, preşedintele ar putea spune: " hai să ne uităm la articolul 103. Nu există majoritate absolută. Mă voi consulta cu toate partidele*, după care voi numi primul-ministru de la partidul cu cele mai multe mandate - adică PDL".

* = s-ar putea să avem o scenă superbă: preşedintele va stabili întâlniri separate cu PSD, PNL şi PC. Ele vor refuza să vină atâta timp cât nu sunt recunoscute drept USL, caz în care preşedintele va avea încă un motiv pentru a nominaliza un candidat de la PDL ("trei partide au refuzat să se consulte cu mine, deci aceste partide resping responsabilitatea guvernării").

Majoritatea propriu-zisă în parlament se poate construi după aceea cu dosare, ameninţări, "fripturi" sub formă de agenţii bănoase în subordinea guvernului, contracte pentru firme apropiate parlamentarului respectiv etc etc. Sau se poate guverna cu un guvern minoritar, ceea ce ar fi de-a dreptul trist pentru economie.

Cerinţe:

- o populaţie care să ignore faptul că USL a luat - să spunem - 54% din voturi dar nu guvernează. Nimeni în PDL nu-şi mai face probleme cu chestii de genul ăsta de foarte mult timp.

- o maşinărie de partid care să zbârnâie. No problem.
- faimosul paragraf Şova să însemne ce vrea PDL să însemne şi nu ce a vrut Dan Şova să însemne.

- PDL să obţină mai multe mandate decât oricare dintre cele două partide mari din USL. Având în vedere că PSD are organizaţii mai puternice, iar PNL are politicianul mai popular, este fezabil. Dar ar fi totuşi şocant:

2008: PSD 34% din mandate, PDL 35% din mandate.

                     (CRIZA)

2012: PSD 28% din mandate, PDL 30% din mandate.

Cele două scenarii de mai sus nu sunt singurele posibile. Dar ele depind de PDL într-o măsură mai mare - şi sunt mai realizabile - decât tema unei alianţe PDL-PSD menţionată de Sebastian Lăzăroiu. Şi explică de asemenea şi nou-găsita obsesie cu 30%.