Prezenţa mare la vot. Pe cine ajută ea.

În ultima lună am avut discuţii aprinse cu analişti, activişti de partid, băgători de seamă, etc etc. despre un subiect simplu. El pătrunde destul de rar pe blog-uri, deşi este de o importanţă considerabilă. Într-o formă sintetică, el poate fi prezentat astfel:

Cine ar fi avantajat de o prezenţă mare la vot - USL sau puterea?
Cine ar fi avantajat de o prezenţă scăzută la vot - USL sau puterea?

Voi începe cu precauţiile de rigoare: sistemul actual de vot este cel din 2008 (re-propus de către ministrul Igaş), PDL nu a format o alianţă electorală înregistrată alături de alte partide iar voturile din diaspora contează exclusiv pentru câteva colegii alocate ca atare. Dacă situaţia se schimbă, şi răspunsurile de mai jos se pot schimba.

Prezenţa la vot determină rezultatul alegerilor. 2 milioane de voturi pot reprezenta o majoritate comfortabilă dacă la vot vin 3,6 milioane de oameni, dar mult mai puţin dacă vin la vot 11 milioane. Care este atunci miza căutată? Ce înţeleg cele două forţe principale de pe scena politică prin "a câştiga"? Dacă cunoaştem asta, vom şti şi ce nivel de prezenţă îi satisface întru atingerea mizei.

În teorie, PDL poate să dorească să depaşească USL ca număr de mandate şi să ocupe locul 1. Bleen demonstrează aici destul de elocvent de ce acest lucru este necesar. În practică, această ţintă este imposibil de atins. PDL nu a avut un scor superior sumei PSD+PNL+PC nici măcar când Traian Băsescu era extrem de popular iar PDL îşi construise o imagine de forţă a realei schimbări (europarlamentare 2007, parlamentare 2008, europarlamentare 2009). Darămite acum, când partidul are vectori slabi de imagine sau - în funcţie de perspectivă - n-are. În plus, economia nu se îmbunătăţeşte în mod vizibil. "Viteza" cu care PDL acumulează votanţi este foarte mică - sub 5 procente în 2011. Chiar cu o dublare a acestei "rate", PDL nu poate depăşi USL. Evident, singurul scop real rămas la dispoziţia PDL este blocarea USL de la atingerea scopului său. Care este acesta?

Motivul fondării USL este limitarea opţiunilor preşedintelui Băsescu. Cu mai mult de 50% din mandate, USL poate demara suspendarea preşedintelui în cazul în care acesta - indiferent de motive sau de circumstanţe - refuză să nominalizeze un anume lider USL drept candidat la poziţia de prim-ministru. 50% +1 din mandate reprezintă singura garanţie pentru USL că scopurile sale politice vor fi atinse. 50%+1 din mandate nu înseamnă 50%+1 din voturi, chiar şi în sistemul actual de vot, dar voi amâna această discuţie pentru lunile următoare.


Iar acum discuţia devine concretă.
După suişuri şi coborâşuri abrupte, intenţia de vot pentru USL s-a stabilizat de aproape jumătate de an la 31% din populaţia României. Bineînţeles, ea se va modifica în 2012. De obicei opoziţia câştigă procente între anul care precedează alegerile şi cel de după. Nu întotdeauna principalul partid/alianţă din opoziţie. De asemenea, nu întotdeauna puterea pierde voturi.

1999 (sondaj Soroş): Puterea 28%, PSD 46%
2000 (alegeri): Puterea 10%, PSD 37%
Net: Puterea -18, principalul partid de opoziţie -9. Avantaj Vadim.

2003 (sondaj CURS): Puterea 49%, ADA 23%
2004 (alegeri): Puterea 43%, ADA 31,2%
Net: Puterea -6, alianţa din opoziţie +8.

2007 (sondaj Gallup): Puterea 20%, PDL 35%, PSD 23%
2008 (alegeri): Puterea 24,5%, PDL 32,3%, PSD 33%
Net: Puterea (care atunci însemna PNL+UDMR) +4,5, PDL -3, PSD +10.

Putem vorbi în consecinţă de trei scenarii pentru evoluţia USL. Realitatea nu se va încadra în totalitate în niciunul dintre ele, vorbim de fapt despre repere:

1. Repetarea scenariului 2000. Noua Dreaptă, PP, PRM şi alte forţe asemănătoare aduc la vot, pe fundal de furie anti-sistem, o mare parte din oamenii care în clipa de faţă nu doresc să voteze. O parte din electoratul USL ar fi vulnerabil la astfel de mesaje odată cu apropierea alegerilor. Scenariul este plauzibil:  în ultimul sondaj IMAS (decembrie 2011), PRM obţinea 6,4% din sufragii, asta după ce ani de zile a zăcut sub marja de eroare.
În 2000, PSD a pierdut o cincime din electoratul pe care îl avea cu un an în urmă. În termenii USL-ului de astăzi, o astfel de involuţie înseamnă că 24% dintre români ar vota USL peste un an. O prezenţă la vot ca la turul unu al prezidenţialelor din 2009 (9,9 milioane de oameni) sau chiar cu 10% mai mică scufundă proiectul USL.

2. Situaţia rămâne statică, sau se schimbă extrem de puţin. 31% dintre români votează USL şi peste un an. În acest caz, singura salvare a PDL este situaţia exprimată de ultimul sondaj IMAS: o prezenţă la vot extrem de mare (peste 62%). 63% din populaţia României, conform listelor oficiale, înseamnă 11 200 000 de oameni. Din 2000 nu au mai votat atâţia români. Nu ar fi imposibil ca în 2012 să vină la vot atâţia - dar ar fi improbabil. Câţi oameni oare au votat ultima dată în 2000, au stat acasă în  2004, 2007, 2008 şi 2009 dar vor veni la vot în 2012?

3. Precum în 2004 sau 2008, opoziţia câştigă aderenţi. "Sarcina" PDL devine imposibilă. 13-14 milioane de români trebuie să vină la vot.

După cum aţi intuit din rândurile de mai sus, PDL este avantajat de o prezenţă mare la vot - dar dacă oamenii vin să voteze pentru alte partide decât USL. Ponderea votanţilor USL ar scădea - chiar dacă numărul acestora nu s-ar micşora. PDL va dori ca PP, PRM, UNPR şi alte partiduleţe să aibă succes, să-şi mobilizeze electoratul şi să-şi concretizeze potenţialul. Dacă ele însă nu ating pragul parlamentar, procentele lor se redistribuie, iar USL e iarăşi favorizat.

În ceea ce priveşte USL, ezit să spun că o prezenţă scăzută ar avantaja Uniunea. Nu este exclus ca o ploaie friguroasă în ziua alegerilor să mobilizeze votanţii PDL ("Îi apărăm pe Boc şi pe Băsescu de USL!"), în timp ce mulţi susţinători USL ar sta acasă, gândindu-se că oricum sunt atât de mulţi votanţi USL că lipsa a doi sau trei n-ar face vreo diferenţă.